luni, 20 aprilie 2009

Romania, the land of choice.

Noul slogan al turismului românesc este "Romania, the land of choice", acesta fiind afişat pentru prima oară la concertul susţinut de Goran Bregovici în staţiunea Mamaia.
Concertul lui Bregovici, organizat de Ministerul Turismului, prin programul "Lumină la malul mării", s-a bucurat de participarea a mii de persoane dar şi de prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu, şi a ministrului Turismului, Elena Udrea.

Până acum, România a fost promovată în lume prin sloganul "Simply surprising". Ministerul Turismului va lansa pe 1 Mai "Imnul turistic al României", care va fi promovat atât în ţară, cât şi pe canalele media din străinătate, declara, la sfârşitul lunii martie, pentru Mediafax, Ştefan Lungu, director de comunicare în Ministerul Turismului.

"Imnul este destinat în primul rând pieţelor internaţionale şi va fi promovat ca atare. El va deveni un şlagăr anul acesta pe Litoral, pentru că este uşor de cântat şi are versuri uşor de reţinut", spunea Ştefan Lungu.

Imnul este interpretat de mai mulţi solişti, printre care şi Gheorghe Zamfir. Lungu nu a dorit să dezvăluie numele celorlalţi interpreţi şi nici pe al compozitorului.

Se pot inventa zeci de slogane,gunoaiele din orase nu vor disparea,cocalarii vor persista si copacii vor fi taiati in continuare.Bafta multa donsoara Udrea.

Un comentariu:

Anonim spunea...

mah da ce ai tu cu saracuta domnisoara? ca mie chiar imi place borsetuta ei din maramu:D